Pitesteanul.ro
- jurnal online de opinie si informare -
joi, 29 iulie 2010 | Pitesteanul.ro
Advertisement
Home
Bancul zilei
Stiti care-i diferenta dintre Boc si Bute? Pe Bute il iubesc romanii, chiar daca e batut in cap!
Meniu principal
Home
Actualitate
Politica
Dezvaluiri
Economie
Societate
Sport
Cod mucles
Extra
BLOGoslovenii
Pamflet
Galerie foto
Anunturi
CHAT !!!


Te iubim, Maria Ta... | Imprimare |  E-mail

MoarteDobrin_MorgaSpital300.jpg La etajul trei al Spitalului Judetean Arges intr-o rezerva a sectiei de Terapie Intensiva si-a trait ultimele clipe de viata, cel mai mare fotbalist al Romaniei din toate timpurile, Nicolae Dobrin. Gascanul, cum era numit, se lupta de ceva vreme cu o boala incurabila in urma careia a suferit mai multe interventii chirurgicale. Internat de urgenta marti, 23 octombrie, starea sa parea oarecum stabila joi seara, cand directorul spitalului Gabriel Copceag a declarat in jurul orei 21:00:''E bine, e lucid. Am vorbit de fotbal, de FC Arges. E preocupat de meciul cu Alba –Iulia din aceasta etapa.''

Vineri, 25 octombrie, ora 23:00, Dobrin cere unei asistente o pastila pentru a putea dormi. Este vegheat in permanenta de sotia sa Gica si de fiul Danut.
Sambata, 26 octombrie, 2007, ora 07.00: pe holul sectiei de terapie intensiva se declara urgenta. Medicii fac eforturi disperate pentru ca inima fotbalistului sa nu cedeze. In cele din urma moartea isi ia tributul. Stop cardiorespirator. La 07:20, Nicolae Dobrin s-a stins, lasand in urma sa o intreaga tara inlacrimata.
La scurt timp dupa ce cumplita veste a facut inconjurul tarii, curtea interioara din fata morgii Spitalului Judetean Arges a inceput sa se umple in liniste de oameni simpli care nu-si puteau imagina ca Dobrin nu mai este.

 MoarteDobrin15.jpg  MoarteDobrin12.jpg MoarteDobrin05Sora.jpg


10:30: cu esarfe violete si lumanari in mana apar membrii galeriei F.C. Arges. Acestia sunt primii care fac un mic altar din lumanari si poze langa usa pe unde va iesi trupul neinsufletit al fotbalistului. Cristian Boureanu si sotia sa, Valentina, isi fac aparitia in fata morgii cu un tablou al Gascanului, un drapel tricolor si cateva garoafe rosii, pe care le depun langa lumanarile aprinse.
13:30 intra pe poarta spitalului lotul echipei FC Ages care se pregatea sa plece spre Alba-Iulia pentru meciul de sambata. Tacut, cu lacrimi in ochi, antrenorul Ionut Badea priveste spre locul gol unde va fi depus sicriul lui Dobrin in timp ce fotbalistii se inchina si aprind cate o  lumanare. Secundul sau, Vasile Stan, fost coechipier cu Printul din Trivale, nu-si poate stapani tristetea si izbucneste in plans cand o zareste pe Gica Dobrin in bratele fiului ei.

MoarteDobrin02.jpg
MoarteDobrin07.jpg MoarteDobrin09.jpg


13:45 o limuzina neagra a firmei de pompe funebre, trimisa de la Bucuresti de Federatie isi face aparitia printre marea de oameni care asista inmarmuriti la tragicul spectacol al vietii si al mortii. Speriati ca cineva a venit sa li-l ia pe cel care a fost Nicolae Dobrin, multimea a implorat familia sa il scoata afara pe "Gicu" pentru a-si lua ramas bun. In cateva minute usile de la morga spitalului au fost deschise iar cele aproximativ 200 de persoane au trecut, rand pe rand, prin fata sicriului unde Gascanul astepta tacut "transferul" catre ceruri. Tineri, batrani, prieteni, personalul spitalului, ziaristi i-au sarutat mana si au varsat o lacrima la capataiul sau intr-o tacere apasatoare. Distrusa de durere, din bratele fiului, sotia fotbalistului striga printre lacrimi:"Dragul meu, iubitul meu, uite cata lume te iubeste!..."
18:00 cortegiul a ajuns la Capela Cimitirului Sf. Gheorghe unde era asteptat de sute de persoane. Sicriul cu trupul fara viata al marelui fotbalist a fost purat pe brate pana in capela de insusi Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, alaturi de Constantin Nicolescu, presedintele CJ Arges si Tudor Pendiuc, primarul orasului. Acestia au aprins cate o lumanare in semn de omagiu pentru Dobrin si au adus condoleante familiei indoliate.

(Galeria de imagini legate de acest eveniment o puteti gasi dand click aici . Este necesar Internet Explorer ) 

Reactii

Vestea mortii Printului din Carpati a depasit granitele tarii, presa din lumea intreaga postand stiri si imagini cu Dobrin. Site-ul Uniunii Europene de Fotbal (UEFA) i-a adus un ultim omagiu fostului fotbalist roman: ''Fotbalul romanesc este in doliu dupa ce fostul international si eroul echipei FC Arges Pitesti, Nicolae Dobrin, a decedat in urma unor complicatii din cauza cancerului la varsta de 60 ani'', se arata pe site-ul uefa.com.
Presedintele Traian Basescu l-a decorat vineri, post-mortem, pe marele fotbalist Nicolae Dobrin, cu Ordinul National "Serviciul Credincios" in Grad de Cavaler, a anuntat Administratia Prezidentiala."Presedintele Romaniei a primit cu adanca tristete vestea incetarii din viata a lui Nicolae Dobrin, o legenda a sportului rege, care a incantat generatii intregi de romani prin talentul sau desavarsit", se arata intr-un comunicat al Presedintiei
Programul ceremoniei de inmormantare
Potrivit primarului municipiului Pitesti, Tudor Pendiuc, mai multi oameni de fotbal, antrenori sau apropiati ai lui Nicolae Dobrin, aflati in strainatate, si-au exprimat dorinta de a participa la inmormantare, insa sunt in imposibilitatea de a ajunge in Romania pana duminica, astfel ca au rugat-o pe sotia fostului fotbalist daca este posibil sa amane cu o zi inmormantarea. Pendiuc a spus ca familia lui Dobrin a fost de acord cu acest lucru, astfel ca fostul fotbalist va fi inmormantat luni, si nu duminica.
Astfel, autoritatile locale din Pitesti, impreuna cu familia lui Nicolae Dobrin, au hotarat programul ceremonialului de inmormantare care se va desfasura astfel: vineri la ora 18.00 trupul neansufletit al fotbalistului a fost  depus la Capela Cinitirului Sf. Gheorghe din vecinatatea Stadionului. Incepand de sambata, ora 10.00, pana luni, la ora 10.00, cei care vor sa-si ia ramas bun de la cel care a fost Nicolae Dobrin vor putea veni in decursul a 48 de ore pe Stadionul care-i poarta numele, loc unde va fi depus sicriul. Luni, la ora 11.00, pe stadion va incepe ceremonialul de inmormantare, iar la ora 13.00 va incepe slujba de inmormantare la biserica Sfantul Gheorghe din Pitesti. Luni, la ora 14.30, Nicolae Dobrin va fi inmormantat la Cimitirul Militar "Sfantu Gheorghe".
Toate cheltuielile de inmormantare vor fi suportate de administratia locala pitesteana.


Spectacole si evenimente politice amanate

Primarul Pitestiului, Tudor Pendiuc, a anuntat ca va solicita Guvernului Romaniei si presedintelui Traian Basescu sa declare Zi de doliu national data de 29 octombrie, cand va fi inmormantat fostul mare fotbalist.
In memoria lui Nicolae Dobrin, primarul Pendiuc a decis anularea spectacolelor ce urmau sa aiba loc vineri si sambata seara in Piata Vasile Milea, in cadrul festivalului "Toamna pitesteana" si "Nopti Albe". Pe scena ar fi urmat sa urce intre altii Mircea Vintila, Maria Dragomiroiu, Benone Sinulescu, Cristina Rus si Trident.
Organizatia PD Arges a amanat actiunea de lansare, la Pitesti, a candidatilor democrati la alegerile pentru Parlamentul European programata duminica. La eveniment erau asteptati atat lideri importanti ai partidului cat si cei mai impoprtanti candidati aflati pe listele PDprintre care Elena Udrea si Sorin Frunza Verde.
Componentii echipei FC Arges, formatie pentru care a jucat Dobrin timp de 13 ani, vor purta, sambata, la meciul de la Alba Iulia, pe sub echipamentul de joc tricouri cu chipul fostului fotbalist, iar pe brat vor avea esarfe alb-violete cu negru pe margine.

Cariera lui Dobrin

• La nici 15 ani, la l iulie 1962, Dobrin debuta in Divizia A, intr-un meci Dinamo Pitesti-Universitatea Cluj;
• A adunat 409 meciuri in prima divizie, dintre care 395 in echipa pitesteana. A inscris 111 goluri in campionatul Diviziei A, dintre care 106 pentru F.C. Arges;
• A fost selectionat de 48 de ori in prima reprezentativa a tarii, pentru care a marcat 6 goluri;
• A cucerit de cinci ori titlul de cel mai bun fotbalist roman al anului (1966, 1967, 1971, 1977, 1979);
• A castigat cu F.C. Arges doua titluri de campion national, in 1972 si 1979;
• Este Cetatean de Onoare al municipiului Pitesti. 

Marian MIHAI


Comentarii

Scrie un comentariu
  • Va rugam sa adaugati comentarii relevante la subiectul articolului.
  • Atacurile verbale personale vor fi sterse imediat.
  • Nu utilizati aceasta rubrica pentru mesaje de reclama ! Vor fi sterse.
  • Puteti scrie sub protectia anonimatului, evitand completarea casutei cu adresa de email.
  • Daca introduceti codul de verificare gresit, dati refresh ferestrei de browser.
Nume:
E-mail
Homepage
Titlu:
Comentariu:

Cod:* Cod:

 
< Precedent   Urmator >
Go to top of page Go to top of page
 
asu_logo.jpg pentarom_.gif
piataagricola_.jpg poianasoarelui_.jpg
picsite_.gif siglabiff2.jpg
baloane.jpg topsite_.gif